Susan Fiske (2004) a identificat un set de cinci nevoi sociale fundamentale.
1. Nevoia de asociere sau nevoia de apartenență= nevoia pentru a crea și menținerea legăturilor stabile cu ceilalți.
2. Nevoia de a înțelege= nevoia împărtășirii unor sensuri comune și posibilitatea anticipării în baza acestei cunoașteri.
3. Nevoia de control= nevoia de a percepe o legătură strânsă între „ce fac” și „ ce obțin”: eficență, influență, competență.
4. Nevoia de auto-glorificare= nevoie de auto-dezvoltare și respect pentru sine.
5. Nevoia de încredere= nevoia de a percepe lume socială ca un loc de încredere, un loc sigur și binevoitor.
Dintre toate aceste nevoi cea mai importană și esențială este nevoia de asociere. Aceasta poate fi definită ca fiind tendința de a forma și menține legături sociale cu ceilalți sau tendința de a aparține unei rețele de interacțiune și comunicare interumană. Despre nevoia de asociere se cunoaște faptul că are două componente: – nevoia de contacte sociale regulate (o componentă orientată preponderent spre cantitatea și frecvența contactelor sociale. De regulă această parte a nevoii de asociere poate fi satisfăcută prin comunicarea atât cu persoanele din cercul de cunoscuți sau prieteni cât și cu persoanele necunoscute).
– nevoia de relații interpersonale durabile (orientată preponderent spre calitatea și profunzimea contactelor sociale. De data aceasta satisfacerea implică o comunicare calitativ diferită- plină de afectivitate, prețuire, grijă și respect).