Dezbaterile privind existența liberului arbitru aduc în discuție două puncte de vedere:
în primul rând, abordarea deterministă susținută de la Democrit până la Spinoza, Comte, Freud sugerează că tot ce s-a întâmplat a fost inevitabil și nimic altceva nu ar fi fost posibil, liberul arbitru fiind doar o iluzie deoarece forțele din afara conștiinței determină ce vei alege, chiar dacă nu știi până în ultimul minut care va fi acea alegere.
Într-un studiu (Crescioni, Baumeister, Ainsworth, Ent & Lambert, 2016), s-a constatat că lipsa credinței în liber arbitru este asociată cu o percepție conform căreia viața pare lipsită de sens. La polul opus, persoana este văzută ca o entitate autonomă care poate alege între mai multe variante posibile și de fiecare dată ar fi putut alege. Altfel, după cum Jean Paul Sartre a precizat că „suntem condamnați la libertate” (Baumeister, 2008,p.14).
În conformitate cu acest punct de vedere, se consideră că dacă orice agent uman este responsabil pentru ceva: un act, o omisiune, un eveniment sau stare, atunci cineva ar fi putut săvârși o acțiune pe care nu a efectuat-o de fapt, cineva ar fi putut preveni un eveniment care de fapt s-a întâmplat sau cineva ar fi putut preveni o stare care de fapt a existat. Această perspectivă sugerează că responsabilitatea morală necesită liber arbitru (Van Inwagen, 1983).În plus, credința în liber arbitru poate fi împărțită în două categorii:credința în liberul arbitru general- convingerea că oamenii în general sunt capabili de alegere și acțiune liberă credința în liberul arbitru personal- convingerea că cineva este capabil de alegere și acțiune liberă (Rakos, Laurene, Skala & Slane, 2008).